Reacția lui Toni Greblă, după propunerea OUG pentru revizuirea sentințelor bazate pe PROTOCOALE sau INTERCEPTĂRI

Reacția lui Toni Greblă, după propunerea OUG pentru revizuirea sentințelor bazate pe PROTOCOALE sau INTERCEPTĂRI
Publicat: 02/08/2018, 09:55
Actualizat: 25/03/2019, 19:26

Toni Greblă a explicat că judecătorii Cuții Constituționale au stabilit obligatoriu, prin două decizii succesive și complementare, că probele obținute nelegal nu pot fi folosite în procesul penal și că acestea trebuie înlăturate fizic de la dosarul cauzei pentru a nu influența judecătorul.

„Instanțele de judecată, pe de o parte, aplică facultativ și cu o interpretare proprie deciziile CCR. Cu alte cuvinte, ele nu sunt aplicate plenar pentru dosarele aflate în curs de judecată, iar, pe de altă parte, orice nouă reglementare trebuie să prevadă situații tranzitorii, adică ce se întâmplă cu procesele care s-au judecat de la momentul în care decizia Curții Constituționale a apărut și până la finalizarea cauzei. Sub acest aspect, propunerea domnului ministru de a modifica, completa, de a adăuga la cazurile în care poate fi promovată o cerere de revizuire a unei sentințe penale definitive pare binevenită. Judecătorul investit cu o astfel de cerere, după intrarea în vigoare a legii modificatoare, va trebui să examineze dacă interceptarea telefoanelor, convorbirilor telefonice și a conversațiilor s-a făcut legal și atunci respinge cererea de revizuire sau obținerea și administrarea probelor s-a făcut în mod nelegal și atunci trebuie constatată această nelegalitate a obținerii probelor și, pe cale de consecință, înlăturate de la dosarul cauzei, judecătorul urmând să aprecieze dacă celelalte probe, în afara convorbirilor telefonice declarate nelegale, susțin temeinic acuzarea sau nu există alte probe decât aceste convorbiri obținute nelegal, caz în care va pronunța soluții corespunzătoare”, a declarat, pentru agenția de presă MEDIAFAX, fostul judecător al Curții Constituționale.

Toni Greblă a subliniat că este vorba despre reglementarea unor situații tranzitorii, obligatoriu de făcut atunci când apar modificări atât în legislația penală, cât și în legislația civilă.

Ministrul Justiției a anunțat, miercuri seară, că-i va propune premierului adoptarea unei ordonanțe de urgență pentru revizuirea sentințelor date pe protocoale sau interceptări ilegale, Tudorel Toader precizând că va face această propunere într-un timp scurt, „după terminarea concediilor”.

„(Ordonanța va dispune -n.r.) posibilitatea oricărui condamnat care are sentimentul, convingerea faptului că hotărârea a fost pe protocol sau pe interceptare nelegală să se apropie de dosar, să ceară unui judecător să verifice dacă hotărârea lui a fost pronunțată pe baza celor două elemente, judecător care să spună da, îi admite și trimite cauza la rejudecare, judecător care să spună nu, nu e vorba de interceptări nelegale, de protocoale, se respinge. Deciziile Curții Constituționale fac această definiție, această clasificare (- a ceea ce înseamnă interceptări nelegale -n.r.). Interceptări făcute de SRI și folosite de procurorul de drept comun, fapte care nu au legătură cu securitatea, siguranța națională și folosite în fapte de drept comun”, a declarat, miercuri seară, Tudorel Toader, la Antena 3.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Protest în fața universității împotriva lui Călin Georgescu! Peste 400 de tineri au strigat „Nu...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dezvăluirea serii despre Călin Georgescu. Traian Băsescu a dat șah-mat: E mult peste!
Serialul-fenomen de pe Netflix. Așteptarea a luat sfârșit. Video
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...